luni, 10 decembrie 2012

Cheryl Cole a dat în judecată emisiunea “X Factor”

Cheryl Cole i-a dat în judecată pe producătorii emisiunii “X Factor” din America şi le cere acestora daune financiare în valoare de 2,4 milioane de dolari. 




Cheryl Cole i-a dat în judecată pentru că a fost concediată. Simon Cowell, creatorul emisiunii, adus-o pe aceasta în juriul show-ului din America după ce cântăreaţa a înregistrat un real succes în  cadrul emisiunii din Marea Britanie, în 2011. Cheryl Cole nu a reuşit să aducă ratingul scontat de producătorii americani aşa că a fost concediată şi înlocuită cu Nicole Scherzinger.

 Cheryl a fost concediată după primele etape de preselecţie şi a primit un cec de 1,8 milioane de dolari, însă, în documentele depuse la Curtea Superioară din Los Angeles, artista afirmă că firma Blue Orbit Productions, care produce show-ul american, îi datorează mai multe milioane de dolari.

 Cântăreaţa declară că  mai are de primit, potrivit clauzelor contractuale, alte 2 milioane de dolari, onorariul pentru cel de-al doilea sezon al emisiunii la care se adaugă cheltuieli speciale: un bonus de 100.000 de dolari pentru alcătuirea garderobei, 25.000 de dolari pentru stilistul ei, 15.000 de dolari pentru “acomodarea” în Statele Unite şi 2.500 de dolari pe lună pentru cheltuielile de zi ci zi.

  Mai mult, Cheryl Cole vrea ca producătorii americani să îi rambursese cheltuielile de securitate şi cele de călătorie, dobânzile pentru banii care îi sunt datoraţi şi plata cheltuielilor ocazionate de proces.