Un paparazzo american, dornic să prindă o fotografie cu Justin Bieber, a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a încetat din viaţă.
Fotograful a văzut pe data de 1 ianuarie 2013, pe bulevardul Sepulveda din Los Angeles, în jurul orei 18:00, Ferrariul alb al lui Justin Bieber oprit de poliţie pentru un control de rutină.
A alergat într-un suflet spre maşina starului canadian, cu scopul de a surprinde câteva cadre cu artistul, dar nu a fost suficient de atent la ceea ce se întâmpla în jurul său.
Fascinat de ideea că va realiza primele poze din 2013 cu Justin Bieber, fotograful nu s-a asigurat atunci când a traversat, iar o altă maşină l-a lovit în plin, în urma incidentului acesta a fost dus la spitalul Ronald Reagan UCLA, unde a decedat la scurt timp.
Mai mult, se pare că Justin Bieber nu se afla în maşină la acel moment, Ferrariul său fiind condus de o altă persoană.
0 comments:
Trimiteți un comentariu